Evenimente
« Inapoi la evenimente
3 Sep 2012

BRAT a lansat Monitorizarea Investitiilor in Publicitatea OOH

Incepand cu aprilie 2012 BRAT a lansat MIP OOH – Monitorizarea Investitiilor in Publicitatea OOH.

Incepand cu aprilie 2012 BRAT a lansat MIP OOH – Monitorizarea Investitiilor in Publicitatea OOH, al patrulea serviciu de acest tip din portofoliul studiilor asociatiei, dupa lansarea monitorizarii pentru presa scrisa, radio si mediul online. Studiul completeaza informatiile puse la dispozitia industriei de publicitate de catre BRAT, oferind un instrument util in analiza investitiilor in publicitate.

Produs al unei stranse colaborari intre companiile de outdoor si agentiile de publicitate, MIP OOH  a debutat ca urmare a deciziei BRAT din luna ianuarie 2012 si beneficiaza de o echipa si un departament dedicat in cadrul asociatiei. Noul serviciu este disponibil membrilor BRAT sau oricaror terti interesati de rezultatele monitorizarii.

MIP OOH ofera in prezent rezultatul monitorizarii campaniilor publicitare OOH desfasurate in locatii din Bucuresti si din tara, ce sunt tranzactionate din punct de vedere al publicitatii de catre urmatoarele companii: Affichage Romania, Clear Channel Romania, Euromedia Group, Media Advertising, New Age Advertising Agency, News Outdoor Romania, Ultravision, Universal Solution si Way Media.

Datele furnizate contin informatii relevante in realizarea oricarui tip de analiza a investitiilor in publicitate:  informatii cu privire la produsul sau serviciul comunicat, marca acestuia, tipul mesajului, tipul si formatul de publicitate, precum si creativul campaniei (imagine cu locatia decorata sau layout-ul original).

Exploatarea rezultatelor se realizeaza prin intermediul unei aplicatii online, dezvoltata de BRAT pentru proiectul de monitorizare, ce ofera posibilitatea analizarii datelor de monitorizare integrat pe toate mediile monitorizate: presa scrisa, radio, internet si OOH. Primele rezultate ale monitorizarii au fost puse la dispozitia beneficiarilor cuprind perioada 16.04.2012 – 15.05.2012.

In viitor, BRAT isi propune atragerea mai multor companii de outdoor in cadrul proiectului de monitorizare MIP OOH, precum si extinderea proiectului catre alte zone ale publicitatii OOH, prima dintre acestea fiind publicitatea indoor.

BRAT este o asociatie constituita in scopul masurarii si verificarii independente si obiective a performantei produselor media. In cei 14 ani de existenta BRAT a devenit recunoscut ca reperul pietei de publicitate pentru presa scrisa si mediul online in ceea ce priveste rezultatele de audienta, tirajul publicatiilor sau traficul siteurilor web.