Monitorizarea Investitiilor in Publicitate

Monitorizarea investitiilor in publicitatea radio



Rezultate raportate
Metodologie de realizare
Publicarea rezultatelor
Cum se poate inscrie o statie radio pentru a fi monitorizata
Statii radio monitorizate
Serviciul de avertizare rapida “early warning”



Rezultate raportate

Monitorizarea investitiilor in publicitatea radio pune la dispozitia industriei valoarea investitiilor in publicitatea numar de difuzari ale spoturilor radio cat si valoarea acestora calculata la pretul de lista (rate-card).

Aceste rezultate sunt completate cu alte informatii:

 
  • despre statiile radio:  denumirea statiei, aria de acoperire, detinatorul statiei, etc
  • despre spot radio difuzat: formatul, descrierea formatului, durata, pozitia in calup, descrierea integrala in cuvinte, contextul, etc.
  • despre marca comunicata: numele marcii, numele clientului,  clasificarea marcii, etc.
  • despre campania publicitara: numele campaniei, categoria campaniei, etc.
 

Metodologie de realizare

Metodologia de realizare a MIP Radio a fost creata si aprobata de catre membrii Departamentului Radio si poate fi consultata in intregime in pagina Regulamente MIP Radio

MIP Radio este realizata prin subcontractare catre Media Forest Romania. Pentru realizarea monitorizarii,
Media Forest Romania utilizeaza un software specializat de recunoastere audio si parcurge urmatoarele etape:

 
  1. Emisia radio integrala este inregistrata si apoi ‘scanata’ cu ajutorul softului de recunoastere audio, care marcheza toate spoturile publicitare recunoscute, pe baza unei librarii proprii.
  2. Libraria softului este actualizata permanent pe baza spoturilor publicitare noi, ce se identifica in fiecare zi.
  3. Softul marcheaza zonele ce contin spoturi publicitare pe care nu le recunoaste, urmand ca un operator uman sa asculte, identifice si clasifice noile spoturi publicitare.
  4. BRAT efectueaza o serie de verificari  pentru rezultatele primite de la Media Forest Romania:
  • verificarea acuratetii monitorizarii, prin ascultarea a minim 2 ore de emisie / zi pentru fiecare statie radio monitorizata,
  • verificarea incadrarii spoturilor in conformitate cu prevederile metodologice,
  • verificari ale consistentei  si uniformitatii datelor de monitorizare
 

Publicarea rezultatelor

Rezultatele monitorizarii investitiilor in publicitate radio sunt disponibile in cadrul aplicatiei de raportare a rezultatelor Media Monitor.

Rezultatele MIP Radio sunt publicate saptamanal, in fiecare zi de miercuri, pentru toate campaniile de publicitate derulate in saptamana anterioara de luni pana duminica.


De asemenea, zilnic pana la ora 14:00, sunt puse la dispozitia beneficiariilor prin intermediul serviciului de avertizare rapida "early warning" alerte cu toate campaniile de publicitate lansate in ziua anterioara.
 


Cum se poate inscrie o o statie radio pentru a fi monitorizata
 
Pentru a putea inscrie o statie radio in cadrul MIP Radio radio difuzorul trebuie sa fie membru BRAT si al Departamentului Radio. Informatiile si documentatia necesare pentru a deveni membru BRAT sunt disponbile in pagina aderare la organizatie.

Tarifele de monitorizare sunt calculate in functie de aria de emisie a statiei (locala sau nationala) si de media lunar de difuzari de spoturi publicitare. Tarifele calculate pentru fiecare tip de statie radio pot fi consultate in pagina Tarife MIP.

 

Statii radio monitorizate

In prezent sunt monitorizate emisiile in Bucuresti a urmatoarelor statii radio:

  1. Digi FM
  2. Europa FM
  3. Kiss FM
  4. Magic FM
  5. ProFM
  6. Radio21
  7. Radio Guerrilla
  8. Radio Romania Actualitati
  9. Radio ZU
  10. Rock FM
 

Serviciul de avertizare rapida "early warning"
 

Sistemul de avertizare rapida "early warning" pune la dispozitia utilizatorilor informatiile legate de campaniile de publicitate care lansate in ziua anterioara.

Informatiile puse la dispozitia clientilor prin intermediul serviciului de Early Warning sunt informatii complete si verificate referitoare la campaniile publicitare mentionate anterior.

Datele de monitorizare sunt transmise prin email sub forma de raport in format .xls particularizat pentru fiecare utilizator in parte, zilnic pana la ora 14:00.

Serviciul de Early Warning este disponibil gratuit tuturor beneficiarilor MIP Radio prin intermediul aplicatiei Media Monitor.

In cazul in care nu sunteti beneficiar dar doriti acces la acest serviciu acesta este disponibil contra cost tuturor companiilor interesate. Tarifele aplicate precum si conditiile in care se poate accesa acest serviciu pot fi consultate in pagina Tarife MIP.