COMUNICAT DE PRESA - INVESTITII DE APROAPE 284 MILIOANE EURO (VALOARE RATECARD) IN PUBLICITATE IN PRIMELE SASE LUNI ALE ANULUI

Monitorizarea Investițiilor în Publicitate (MIP) realizată de BRAT arată că investițiile în publicitate pe mediile monitorizate de acest serviciu se ridică la 284 milioane de Euro (valoare de ratecard), în primele șase luni ale anului
 

Publicitatea standard și de tip barter a fost în creștere cu 13%, în timp ce mica publicitate a fost în scădere, comparativ cu aceeași perioadă din 2013. 10 sectoare de activitate cumulează 65% din totalul investițiilor în publicitate. Topul mărcilor care au investit cel mai mult în publicitate s-a schimbat, pe primele locuri situându-se în perioada monitorizată, Zdrovit și Lidl, în locul companiilor de telefonie ORANGE și Vodafone. 

Studiul MIP permite analizarea campaniilor de publicitate derulate prin peste 200 dintre cele mai relevante publicații nationale, locale și regionale, opt stații radio naționale, aproximativ 3.000 de site-uri web, precum și 13 cele mai importante companii de OOH, BRAT punând la dispoziția membrilor săi informații complete în acest sens, care pot fi folosite pentru dezvoltarea propriilor produse.  

Începând cu luna iulie, BRAT a introdus în MIP același arbore de clasificare a mărcilor utilizat și la monitorizarea TV, precum și o nouă interfață. Aceste schimbări permit beneficiarilor să facă mai rapid și mai ușor analize pentru cele cinci medii monitorizate, denumirile și clasificarile produselor, serviciilor, grupurilor de produse și ale sectorului de activitate fiind acum comune. MIP permite astfel analize ale investițiilor publicitare ale unui client, unei marcă sau unui sector, analize de competiție sau de piață pe o clasificare comună.

Prezentăm în continuare principalele tendințe de pe piața de publicitate din România, din prima jumătate a anului 2014, așa cum reies ele din MIP.
 
 
Tendințe generale în piața investițiilor în publicitate
 
În primul semestru din 2014 au fost investite aproximativ 284 de milioane de Euro (valoare ratecard) în publicitate în mediile (presa scrisa,  radio, online și OOH) monitorizate în studiul de Monitorizare a Investițiilor în Publicitate (MIP), realizat de BRAT.

Publicitatea standard/barter reprezintă aproximativ 78% din totalul volumului de publicitate, în timp ce promovarea de produse media (presă scrisă, site-uri web, stații radio sau tv) de tip self-promotion sau cross–promotion a înregistrat aproximativ 15%.

Mica publicitate constituie aproximativ 2% din totalul semestrul I 2014, iar alte tipuri de publicitate (ex: parteneriatele media, campaniile pro-bono) au însumat aprox. 5%.



În ceea ce privește volumele investite în publicitate pe fiecare mediu monitorizat, presa scrisă a avut 36% din totalul volumelor monitorizate,  radioul – 36%, online-ul – 19%, iar OOH – 9%.


 
 
 13% creștere pentru publicitatea standard/barter
 
Volumele totale de publicitate au înregistrat în semestrul I din 2014 o creștere per ansamblu de aproximativ 3% față de aceeași perioadă din 2013.

Creșterea publicității standard/barter a fost de 13% in timp ce cea mai accentuată scădere a avut-o mica publicitate din presa scrisă.

Față de semestrul 2 al anului 2013, se observă o scădere per total a volumelor de publicitate de aproximativ 8%. In cazul publicității standard, scăderea este de aproximativ 6%, în timp ce cea mai mare descreștere procentuală a îînregistrat-o tot mica publicitate (presa scrisă) - aproximativ 43%.


         

Din analiza tipului de publicitate standard / barter pe fiecare mediu în parte, se  observă că presa scrisă a înregistrat o scădere de aproximativ 8% față de semestul I 2013 și de aproximativ 16% față de semestrul al doilea al anului 2013.

O creștere spectaculoasă în semestrul I din 2014 au înregistrat investițiile în publicitatea radio, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, tendință confirmată și de creșterea cu 6% față de semestrul al doilea  din 2013.

In mediul online s-au îînregistrat scăderi cu 8% față de semestrul I 2013 și o scădere de 16% față de semestrul II din2013. Publicitatea  OOH a scăzut 10% față de semestrul I din 2013, și cu respectiv 15% față de semestrul II din 2013.




Evolutia lunară a publicității standard/barter pentru intervalul ianuarie 2013 – iunie 2014 poate fi analizată în graficul de mai jos:


 
 
Mărcile cu cea mai intensă comunicare

Aproximativ 7000 de mărci au comunicat în  semestrul I din 2014  pe cele patru medii monitorizate, în scădere cu aproximativ 8% față de același semestru din 2013 șii cu 9% față de semestrul II 2013.  Totuși, pe OOH se înregistrează creșteri atât față de semestrul I 2013 (aproximativ 14%), cât și față de semestrul II 2013 ( 5%).




Tendințele investițiilor în publicitate pe sectoare de activitate


Cele  mai mari volume de publicitate au fost atrase de  primele 10 sectoare de activitate, respectiv 65% din volumul investițiilor:


 
Din analiza  volumelor investite pe fiecare sector de activitate pe baza  mediului de comunicare în care au fost făcute investițiile în publicitate, rezultă că mașinile și magazinele online au preferat să comunice pe online, în timp ce magazinele,supermarket-urile și produsele farmaceutice au preferat comunicarea pe radio. Cosmeticele pentru femei au intrat  în presa scrisă, care a atras 88% din investițiile în publicitate din acest sector.



Comparativ cu perioada similară din 2013, în prima jumătate a anului 2014 observăm o creătere generalizată a investițiilor în publicitate pentru primele 10 sectoare de activitate. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în retail și în industria farmaceutică.

Fața de semestrul II din 2013, în semestrul I din 2014, sectoarele de activitate au evoluții diferite. Pentru retail, medicamente și băuturi nealcoolice avem creșteri  semnificative, în timp ce serviciile de telecomunicații înregistrează  o scădere  de aproximativ 32%, creditele bancare - 33%, iar magazinele pentru gospodărie - aproximativ 13%


 
În ceea ce privește  preferința mediilor, în semestrul I 2014 vs semetrul I 2013, medicamentele și cosmeticele pentru femei au diminuat publicitatea în presa scrisă și s-au reorientat spre  promovarea pe radio. Retailul a migrat către promovarea în presa scrisă (288% creștere), în detrimentul mediului online ( o scădere de 58% ) .


 
În comparație cu semestrul II al anului 2013, sectoarele de activitate pe fiecare mediu monitorizat au evoluat după cum se poate vedea mai jos:



Retailul  continuă tendința de promovare în presa scrisă în detrimentul online și OOH, în timp ce medicamentele cresc investițiile în publicitate pe radio și online. Băuturile nealcoolice sunt în creștere pe toate mediile, în special pe radio (115%)

În topul clienților de publicitate, producătorul de medicamente Zdrovit și supermarketul Lidl dețin primele două poziții, devansând companiile Orange și Vodafone, care au fost fruntașe  în 2013.

Investițiile primilor 10 clienți de publicitate însumează 33% din totalul volumelor investite în 2013.




Investițiile clienților de pe primele două locuri au înregistrat creșteri  spectaculoase față de trimestrul I din 2013, iar această tendință se poate observa și în comparația dintre semestrul I din 2014 cu semestrul 2  din 2013 (172% creștere pentru Zdrovit și 389% creștere pentru Lidl).

Creșteri  importante ale investițiilor în publicitate în semestrul I 2014 față de semestrul I 2013 au îînregistrat și Ford Romania și Allegro Online Services Romania (deținătorul site-ului olx.ro)

Investițiile companiilor Orange și Vodafone au înregistrat scăderi în semestrul I 2014 față de Față de de 54% și respectiv 15%, față de al doilea semestru 2013.

 


Clasamentul principalelor  mărci de bunuri și servicii promovate în presa scrisă, radio, online și OOH în anul 2013 poate fi analizat în tabelul de mai jos. Primele 20 de mărci au reprezentat aproximativ 24% din totalul volumului de publicitate consumat în semestrul I din 2014. Evoluția acestora față de semestrele I și II ale anului 2013 respectă aceleași trenduri ale clienților de publicitate descrise mai sus:
 




În zona presei scrise, Libertatea  continuă să fie publicația care a atras cele mai mari volume de publicitate  în semestrul Idin 2014 (17% din totalul investițiilor). Pe locul al doilea este cotidianul Click, cu 13% din totalul investițiilor în publicitate. Primele 10 publicații (includem aici suplimentele periodice ale acestora precum și brand extensions, precum Libertatea pentru femei) au atras împreună aproximativ  55% din totalul publicității din presa scrisă.



Față de perioada similara din 2013, în semestrul I 2014 observăm o creștere a volumelor de publicitate încasate de publicațiile din top 10. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de cotidienele Libertatea și Click - 169% și respectiv 164%.




Publicitatea pe radio:
 
In cazul publicității radio, în monitorizare sunt incluse cele mai importante opt stații radio. Distribuția volumului de publicitate atras de fiecare în parte poate fi analizatăîn graficul următor:




Față de semestrul I al anului 2013, toate stațiile radio au avut o creștere a volumului de publicitate. Stațiile cu cele mai mari creșteri  au fost Radio 21 și Radio Romania Actualități, care și-au dublat volumele atrase.

În comparație cu semestrul II al anului 2013, se poate observa o mică descreștere pentru EUROPA FM, RADIO ZU și PROFM, în timp ce pentru restul stațiilor se înregistrează  o creștere a investițiilor în publicitate atrase.


 

Tendințele investițiilor în publicitatea online
 
In cazul site-urilor web, primele două poziții din punctul de vedere al volumului de publicitate atras de la clienții de publicitate sunt ocupate de libertatea.ro si și de evz.ro, urmate de gsp.ro și adevarul.ro. Primele 10 site-uri din punct de vedere al publicității au atras aproximativ 46% din totalul investițiilor în promovarea online.




Față de semestrul I 2013 se poate observa o creștere spectaculoasă pentru site-urile cancan.ro și gsp.ro, precum  și o scădere  de aproximativ 50% pentru ziare.com.

Față de semestrul II 2013, cancan.ro își continuă creșterea, poziția următoare fiind ocupată de romaniatv.net.




Tendințele investițiilor în publicitatea OOH

In ceea ce privește  publicitatea OOH, in semestrul 1 2014 au fost monitorizate 13 companii de OOH, distribuția investițiilor  putând fi analizată mai jos:


 

DISCLAIMER:

Monitorizarea investițiilor in publicitate (MIP) este studiul realizat de BRAT începând cu 2011 care pune la dispoziția pieței de media și de publicitate informații complete despre campaniile publicitare desfășurate în cadrul publicațiilor tipărite, emisiunilor stațiilor radio, site-urilor web și locațiilor OOH. Monitorizarea este realizată pe bază de standarde și metodologii create și acceptate de industria de media și publicitate.

În cadrul studiului de Monitorizare a Investițiilor în Publicitate sunt înscrise peste 200 dintre cele mai relevante publicații nationale, locale și regionale, opt stații radio naționale, aproximativ 3.000 de site-uri web, precum și 13 cele mai importante companii de OOH. În cazul publicității online sunt monitorizate doar campaniile publicitare de tip display și nu este inclusă publicitatea servită de site-uri specializate cum ar fi  Google, Facebook, Yahoo, etc.

În cadrul analizei investițiilor în publicitate pentru semestrul I din 2014 si în analizarea evoluției semestrelor I si II ale anului 2013, a fost luata în calcul doar publicitatea de tip standard / barter așa cum este definită de regulamentele după care este realizat MIP.